Lumina naturală e o raritate în camera mea. Se întâmplă s-o văd doar în zilele cu soare puternic, între orele 10 și 12, timp în care încălzește în ordine: patul nefăcut, șifonierul burdușit, ușa dublă, cuierul cu prea multe genți și se pierde pe colțul biroului, în apa plină de vopsea și pensulele. Pentru că am o fereastră de doar 40 cm lățime.
În dimineața asta am stat câteva minute cu fața în lumină, cu ochii închiși. Parcă eram la plajă, iar în jur pluteau particule de praf de aur. Apoi mi-am observat mâinile, suple, brăzdate de milioane de cute. Sunt perfecte.
Am ținut lumina cu ele, când într-una, când în cealaltă, iar acum sunt pregătite să picteze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu